Un miliard de musulmanii din toate colţurile lumii se află în postul Ramadanului. În Timişoara trăieşte o comunitate musulmană care numără aproximativ 4.000 de persoane. Aproximativ o mie sunt tineri veniţi la studii.
Este cea mai numeroasă comunitate musulmană după capitala Bucureşti. Petru toţi aceştia a început perioada de curăţire, în care, cât e ziua de lungă, ei ţin post total. Religia islamică stabileşte postul ca un mijloc de purificare, un exerciţiu de autocontrol şi o dovadă de credinţă. Este luna iertării şi a milei.
„La noi, la musulmani, sunt două sărbători foarte mari. Ramadanul, adică postul, şi sărbătoarea sacrificului, care este pelerinajul de la Mecca. Această lună a Ramadanului, omul este supusul lui Alah. În această lună, toată lumea trebuie să fie împăcată, iubitoare, să uite de ură şi duşmănie, este luna iertării păcatelor de către Alah, creatorul nostru. Toate rugăciunile noastre, cele cinci obligatorii, încep cu: «În numele lui Alah cel milostiv şi îndurător». Postul te face să simţi răbdarea. Este nevoia de a curăţa păcatele comise de om de-a lungul anului. Postul total se ţine aproape 11 ore, timp în care se curăţă corpul de toate toxinele. De dimineaţa până seara”, a declarat preşedintele Asociaţiei Siria Libră din Timişoara, Ziad al Massalmeh.
Ramadanul este considerată luna pocăinţei şi sacrificiului, care celebrează perioada în care profetul Mahomed[1] a primit revelaţia coranică. Postul înseamnă abstinenţa de la mâncare, băutură, fumat şi relaţii sexuale, în intervalul menţionat. Călătorii, femeile gravide, femeile care alăptează şi bolnavii pot amâna postul, urmând a-l ţine ulterior. Cinci rugăciuni la moschee din Timişoara Postul începe dimineaţa la ora 3.15 şi ţine până în jurul orei 21.30[2]. În aceste zile, musulmanii fac cinci rugăciuni pe zi. Locul de întâlnire este moscheea de pe strada Ştefan Stâncă[3].

Imaginile sunt preluate de pe site-ul www.adevărul.ro
Articolul este citat în întregime de pe site-ul www.adevărul.ro 
Reportajul în întregime: adev.ro/o8nyu2

Citiți și Ramadanul în jurul lumii


[1] Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!
[2] Orele se schimbă zilnic
[3] Adresa actuală este: Str. Ioan Muresan, nr.15; nr de telefon: 0723238504
Categorii:

Trimiteți un comentariu

Author Name

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *

Un produs Blogger.